Nu e o noutate pentru nimeni faptul ca uneori simtim ca pierdem controlul asupra noastra, atunci cand cele mai minunate fiinte din viata noastra (si ma refer la copiii proprii), tin cu tot dinadinsul sa ne dea peste cap !
Fie ca fac vreo boacana, fie ca nu fac ce ar trebui, cu totii am trecut prin faza in care credeam ca pedeapsa este cea mai buna cale prin care se invata ce e bine. Suntem convinsi atunci ca singura modalitate prin care putem rezolva problema este pedeapsa, aplicata fara intarziere si cat mai apasat. Dar… mai e de discutat cat de buna sau rea este recurgerea la pedeapsa in cazul copiilor si care sunt efectele ei.

In primul rand, pedeapsa are ca efect suprimarea rapida si de scurta durata a comportamentului pe care dorim sa-l stopam, dar nu rezolva problema pe termen lung. Apoi, un copil obisnuit cu pedeapsa va vedea in ea o solutie de rezolvare a unei situatii. Asa ca, atunci cand va vedea ca adultii folosesc pedeapsa pentru a incrimina un anume comportament, copilul va folosi prin imitatie aceeasi metoda atunci cand ceva il va deranja. Un copil nu poate intelege de ce este lovit de parinti atunci cand face ceva rau, dar de ce nu poate lovi la randul lui alti copii.

Prin pedeapsa, comportamentul agresiv al copilului este stimulat, iar acest lucru are repercursiuni asupra interactiunilor lui cu alti copii, sau chiar cu adulti. De aceea, comportamentul violent al copilului devine mai accentuat pe masura ce este pedepsit mai des.

Pedeapsa poate produce sentimente de revolta si manie, nemultumire, care amplifica frustrarile copilului. Asta se va intampla daca nu va avea dreptul sa-si exprime parerea, iar mai apoi iti va surprinde parintii printr-un comportament rebel.

Pedeapsa aplicata copilului determina ca toate persoanele si obiectele asociate ei sa devina elemente negative. Adica, tot ce ai aduce aminte copilului de acel eveniment neplacut sa ii provoace sentimente de frica, respingere si chiar ura.

Mai mult, ca o consecinta psihologica, in urma pedepsei, copilul nu va invata dintr-o motivatie interioara, ci numai de frica pedepsei, nefiind convins ca ceea ce i se impune este bine. De aceea, atunci cand va aparea o alternativa mai convingatoare, copilul va abandona usor valorile impuse de familie.

O alta consecinta nefasta a pedepsei este lipsa comunicarii. Daca copilul se teme sa spuna parintilor ceea ce il preocupa din cauza ca ar fi pedepsit pentru asta, atunci se va indrepta catre alte persoane carora sa e confeseza, iar relatia dintre el si parinti se va raci treptat.

Un copil pedepsit des devine mai incapatanat si mai rigid decat unul pedepsit mai rar. Ii va fi mai greu sa recunoasca ca a gresit, de teama ca marturisirea va fi urmata automat de pedeapsa.

Ca o consecinta a pedepsei, se poate dezvolta o stare de frica si o lipsa de initiativa, care va paraliza vointa copilului. Prin pedeapsa, copilul nu invata ce sa faca, ci ce sa nu faca. Altfel spus, se elimina un efect nedorit, dar nu se invata unul nou, pedeapsa nu ajuta la dezvoltarea copilului, ci la inhibarea lui.

Pe plan personal, pedeapsa duce la scaderea increderii in sine si a stimei. Stima reprezinta un factor important in dezvoltarea personalitatii copilului si a maturizarii sale afective. E bine de stiut ca, cu cat va fi mai pedepsit pentru insuccesul sau, cu atat nivelul stimei de sine va scadea, ceea ce duce la un alt insucces.

Atunci, mai mult ca oricand, va fi nevoie de sustinerea parintilor, prin intariri pozitive.